9-11 noiembrie: Conferința „Managementul carierei”, la Universitatea din Alba Iulia

managcariereiÎn perioada 9- 11 noiembrie, la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia va avea loc cea de-a IV-a ediție a conferinței „Managementul carierei”, unde speakeri și modele în dezvoltarea unei cariere profesionale vor vorbi despre carieră, evoluție și succes.

Cele trei zile ale evenimentului vor reuni auditoriul interesat (studenți, elevi, absolvenți, cadre didactice, angajatori) într-un program intens, în cadrul căruia participanții vor avea parte de ateliere dedicate dezvoltării personale și profesionale și prelegeri, care se vor derula într-o manieră interactivă.

La fel ca și în cadrul primelor trei ediții ale conferinței, corpul de voluntari al Centrului de Informare, Consiliere și Orientare în Carieră al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (CICOC- UAB), format din studenți de la mai multe facultăți, este implicat activ în organizarea evenimentului, pentru ca acesta să se desfășoare în cele mai bune condiții pentru cei prezenți.

În prima zi a conferinței, 9 noiembrie 2016, în intervalul orar 9:30 – 15:30, vor avea loc un număr de cinci ateliere deschise, cu număr limitat de participanți, după cum urmează:

– Atelierul „Dezvoltarea personală și succesul profesional: a face, a privi, a gândi, a planifica”, susținut de către Ovidiu Panaite, trainer, în Sala Aula Mică a UAB, interval orar: 9:30-11:30, număr de participanți: 25.

– Atelierul „Vrei să fii fericit? Fii recunoscător!”, susținut de către Valeriu Stânea, antreprenor, în Sala Senatului UAB, interval orar: 10:00-11:30, număr de participanți: 25.

– Atelierul „De ce nu îmi spune și mie cineva?! Kit de supraviețuire în mediul profesional”, susținut de către Andreea Groza, trainer, în Sala Consiliului Administrație al UAB, interval orar: 10:00-11:30, număr de participanți: 20.

– Atelierul De vorba cu tine, despre primii pași în carieră!”, susținut de către Larisa Dragolea, trainer, consilier orientare privind cariera, în Sala Senatului UAB, interval orar: 12:00-13:30, număr de participanți: 30.

– Atelierul „Gândirea și abilitățile unui antreprenor inovativ”, susținut de către Alexandru Roja, Director executiv Startup Transilvania Cluj Napoca, în Sala Senatului UAB, interval orar: 14:00-15:30, număr de participanți: 45.

În cea de a doua zi a Conferinței (joi, 10 noiembrie 2016), vor avea loc 3 prelegeri publice, cu sesiune de O&A aferente, susținute de către invitații: Dan Sărmășan, Sendy Țălnar și Cezar Grigoriu, după următorul desfășurător:

– 9:30-10:00 – Deschiderea Conferinței

– 10:00-11:00 – Dan Sărmășan, președintele consiliului de supraveghere al Agra’s

– 11:00-11:30 – Sesiune de întrebări și răspunsuri

– 11:30-12:30 – Sendy Țălnar, manager și trainer la propriul club de sport din orașul Alba Iulia, Sendy Club

– 12:30-12:45 – Sesiune de întrebări și răspunsuri

– 12:45-13:00 – Pauză

– 13:00-14:00 – Cezar Grigoriu, trainer, autor, public speaker

– 14:00-14:30 – Sesiune de întrebări și răspunsuri

Concluzii și feedback din partea participanților.Acordarea certificatelor de participare

A treia zi a evenimentului, 11 noiembrie, va găzdui o masă rotundă cu tema: „Parteneriatul Universitate – absolvent – angajator. Modele de succes în carieră în comunitatea albaiuliană”, moderată de Dorin Sava, Director Executiv Fundația Comunitară Alba. Locul de desfășurare va fi Sala Senatului UAB, în intervalul orar: 14:00-16:00. Sunt invitați să participe angajatori, studenți, cadre didactice din toate domeniile conexe programelor de studii ale Universității.

Participarea la ateliere și/sau prelegerile publice se face doar pe bază de invitaţie nominală, care se distribuie gratuit. Invitaţiile pot fi ridicate în zilele de 4, 7 și 8 noiembrie, de la biroul Centrului de Informare, Consiliere și Orientare în Carieră (CICOC) al Universității ,,1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (Palatul Apor, etajul 1), în intervalul orar 9:00-16:00.

Evenimentul este organizat de către Centrul de Informare, Consiliere și Orientare în Carieră al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (CICOC-UAB), în parteneriat Consiliul Județean Alba, și se bucură de susținerea Centrului Europe Direct Alba Iulia, Fundația Comunitară Alba, Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Alba,Alumni UAB, Liga studenților din UAB.

Acest articol a fost citit de 468 de ori!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Widgetized Section

Go to Admin » appearance » Widgets » and move a widget into Advertise Widget Zone