
Pentru oameni, SMS-urile sunt o modalitate de spovedanie. Un studiu efectuat în Marea Britanie a scos la iveală faptul că oamenii sunt mai predispuşi să spună adevărul atunci când sunt întrebaţi printr-un mesaj text.
Cei care se folosesc de mesaje pe telefonul mobil afirmă că tind sa nu exagereze răspunsurile şi să nu deformeze adevărul. Conform studiului, pentru că au mai mult timp de gândire atunci când sunt întrebaţi printr-un mesaj, oamenii ajung la concluzia că cel mai bine e să spună adevărul.
“Rezultatele preliminare ale studiului sugerează că oamenii sunt mai predispuşi să dezvăluie informaţii sensibile prin mesaje text decât prin viu grai. E cam surprinzător pentru că mulţi oameni credeau că dacă scriu un mesaj informaţiile delicate scrise rămân ca o mărturie şi mai pregnantă a acestor lucruri”, a spus Fred Conrad.
La cercetare au participat 600 de respondenţi.











































