Direcţia Generală a Finanţelor Publice Alba informează contribuabilii înregistraţi în scopuri de TVA că, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60/25.01.2012, a fost publicat Ordinul preşedintelui ANAF nr. 53/2012 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului 096 “Declaraţie de menţiuni privind anularea înregistrării în scopuri de TVA, în condiţiile art.152 alin (7) din Codul Fiscal, în cazul persoanelor impozabile, înregistrate în scopuri de TVA conform art.153”.(cod 14.13.01.10.12)
Formularul se completează de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art 153 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, care doresc să fie scoase din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA şi care îndeplinesc cumulativ următoarele comdiţii:
nu au depăşit plafonul de scutire de 35.000 euro prevăzut la art 152 alin (1)  din Codul Fiscal în cursul anului calendaristic precedent, nu depăşesc plafonul de scutire pentru anul în curs, calculat proporţional cu perioada scursă de la începutul anului.
Declaraţia de menţiuni semnată şi ştampilată conform legii se depune la organul fiscal la care persoana impozabilă este înregistrată ca plătitor de impozite şi taxe, direct la registratură, sau la poştă, prin scrisoare recomandată, în perioada 1 – 10 a fiecărei luni următoare perioadei fiscale folosite de persoana impozabilă (lună, trimestru).
Formularul se obţine de pe site-ul ANAF: www.anaf.ro, secţiunea Asistenţa contribuabili/Toate formularele cu explicaţii sau de la sediile AFP teritoriale şi DGFP Alba
Nutu Ciprian

Preşedintele Sindalimenta, Dragoş Frumosu, a declarat, marşi, că preţurile produselor alimentare ar putea înregistra, în luna martie, o creştere la raft de 5-7%, din cauza majorării preţurilor la combustibili din 2011, scrie „Am declarat că preţurile se vor reaşeza în ultima perioadă a lunii februarie sau la începutul lunii martie, fiindcă anul trecut au crescut preţurile la combustibili, energie şi gaze naturale de câteva ori, iar acestea sunt lucruri care intră în preţul de cost al unui produs alimentar, indiferent care este el. Atâta timp cât cei mai mulţi procesatori nu au crescut preţul anul trecut, pentru că le-au scăzut vânzările din cauza puterii mici de cumpărare nu mai pot merge un an cu aceleaşi preţuri pentru că vor fi obligaţi să închidă. Dacă nu se întâmpă nimic spectaculos, în general să avem influenţe negative cauzate de creşterea semnificativă a preţurilor la materia primă sau să se deprecieze cursul leu/euro, consider că nu va fi o creştere la raft mai mare de 5-7%”, a precizat Dragoş Frumosu.. Potrivi şefului Sindalimenta, în 2012 s-au produs sensibile majorări ale preţurilor la anumite produse alimentare, cum ar fi o creştere de 3-4 procente la lapte, dar care reprezintă influenţe normale pentru perioada de iarnă din cauza producţiei mai mici.

Nutu Ciprian

Zilele par să nu se mai diferenţieze prea tare, valorile intrinseci par să se dilueze

”Tot ceea ce vă foloseşte cu adevărat se cumpăra cu puţine parale, numai lucrurile de prisos se vând la preţuri mari” Axel Munthe

Am ales de această dată o temă care să ne facă să ne gândim măcar un pic la cât de puţin timp liber ne-a mai rămas, la ce lucruri ne ocupă orele unei zile ale săptămânii, la ce mai preţuim de fapt fiind atât de prinşi de ritmul cotidian. Se spune pe bună dreptate că esenţa supravieţuirii constă în adaptarea la mediul în care trăim. Societatea de consum, devenită parcă al treilea părinte al nostru ne lasă din ce în ce mai puţin timp liber în care rolul şi sensul nostru să capete un înţeles superior şi aducător de împlinire în raport cu lumea înconjurătoare. Această stare de echilibru pe care unii tind să o numească fericire este din ce în ce mai greu de identificat din moment ce biroul şi maşina, laptopul şi telefonul mobil au devenit „organe” de a căror bună funcţionare depind foarte multe în jurul nostru. Lucrurile care trebuiau să ne fie supuse, ne-au subjugat la un nivel greu de anticipat la începutul anilor 90 răpind din cel mai important capital al omului, timpul. Zilele trec cu o rapiditate extraordinară între două întâlniri şi o cafea cu un prieten pe care uneori uiţi să-l întrebi ce mai face. Acest pluton de alergători în care intrăm cu toţii încet dar sigur are desigur confortul său mental, acela că faci parte dintr-un sistem care te ajută să-ţi procuri cele necesare vieţii cu preţul pierderii capacităţii de a mai avea timp liber. Zilele par să nu se mai diferenţieze prea tare, valorile intrinseci par să se dilueze într-o lume în care copii sunt crescuţi virtual folosindu-se chatul si telefonul mobil pentru a răspunde unor întrebări care în lipsa apropierii şi a unei căni cu lapte devin din ce în ce mai puţine. Lumea din jurul tău solicită din ce în ce mai multe răspunsuri fulger lăsându-ţi tot mai puţin timp liber în care să poţi sa-ţi pui câteva întrebări din care poate singura relevantă este legătă de propria fericire.
Timpul liber pe care-l avem este şi cred că va fi întotdeauna simbolul modului în care am reuşit să înţelegem lumea din jurul nostru, dinamica nevoilor noastre şi preţul pe care-l plătim pentru a le acoperi pe acestea. Ritmul în care trăim în ultima vreme în care azi e luni şi mâine e duminică ridică o întrebare simplă legată de dezvoltarea individului, de consolidarea familiei şi de asigurarea unui climat interior care să dea sens existenţei noastre. La ce bun acest ritm dacă viaţa devine o chestiune între două telefoane şi două mailuri, între o instituţie financiară şi un client căruia tot ce mai poţi să-i oferi e o factură. Economia timpului liber e într-o criză mult mai profundă decât economia percepută la modul concret. Erodarea acestui capital necesar, vital chiar pentru om, timpul liber va avea pe termen lung efecte greu de anticipat dar oricum nu de bun augur, pentru că fară bucurie viaţa rămane un maraton în care justificarea rezistenţei e legată de faptul că nu există altă soluţie. Poate că nu însă renunţarea la o astfel de căutare este o problemă demnă de luat în seamă.

În concluzie, dacă există vreuna şi dacă o pot scrie eu, bogăţia unui individ constă în cât timp liber mai are pentru a se putea bucura de ceea ce contează cu adevărat pentru el. Economia timpului liber nu este o disciplină de studiu, dar a devenit o chestine de raport optim între ceeea ce faci şi bucuria pe care o poţi împărţi cu cei dragi ţie ca rezultat al investiţiei capitalului tău cel mai de preţ, timpul…

Alin Tomuș

Titlul poate să surprindă mai ales că vom continua în limba română însă am preferat să scriu astfel punând în doar două cuvinte o realitate dacă nu tristă măcar una care ar fi trebuit să ne pună demult pe gânduri, conform căreia din punct de vedere alimentar depindem de importuri într-o măsură covârşitoare. Agricultura românească deşi este privită la nivel de potenţial ca o mare şansă în realitatea imediată nu este altceva decât o veche şi mare problemă a economiei autohtone. Se spune că România ar putea produce hrană pentru circa 80 de milioane, însă ăsta e doar un detaliu statistic căci în realitate ne descurcăm greu cu o populaţie sub 20 de milioane. Primăvara anului 2011 nu aduce veşti spectaculoase pentru producătorii agricoli căci subvenţiile îşi vor continua tendinţa de diminuare cu o singură excepţie, cea legată de subvenţiile pentru agricultura bio care vor fi în cuantum de 400 euro/hectar. Acest tip de subvenţie este valabil doar de curând, căci România era în această privinţă singura ţară din cadrul U.E. care nu acorda un astfel de sprijin financiar celor care fac agricultură în acest mod.

În acest moment, fară prea multe explicaţii şi fară prea multă teorie economică, România are un grad mare de dependenţă alimentară faţă de exterior. În cifre pot fi şi mai explicit, 90% dintre legume sunt din import, iar peste 60% din piaţa cărnii de porc este ocupată de către producători externi. Ministerul Agriculturii anunţa la începutul acestui an că acesta va fi unul mai bun dacă vremea va fi favorabilă. Nu vi se pare ciudat că aproape în toate domeniile de activitate norocul ocupă un loc mai mare decât ar trebui? Într-o ţară în care avantajele comparative nu se transformă aproape niciodată în avantaje calitative preferăm să vorbim despre norocul de a fi sau nu vreme bună în timp ce la piaţă un kilogram de cartofi a ajuns să coste cât un kilogram de portocale. Sigur că dacă e să discutăm doar în termeni de economie, vom aprecia că, creşterea preţului la cartofi este un aspect care va regla piaţa, asta într-o ţară atipică în care nu există concurenţă între producători.

Într-o altă ordine de idei e firească şi legitimă întrebarea cum se face că la un moment dat eram unul dintre principalii exportatori de porumb din Europa iar acum vorbim despre agricultură ca despre o mare problemă a economiei româneşti. E un adevăr trist cel conform căruia am ştiut doar să fărâmiţăm suprafeţele agricole ca ele să poată deveni pârloagă, dar trebuie luat drept ceea ce este. Se spune tot mai des că de fapt tot ceea ce trăim este cauzat de criza mondială prin care trecem însă e la fel de adevărat că avem probleme structurale atât de grave încât cu sau fară criză am fi ajuns în acelaşi punct. Am devenit o ţară atât de dependentă de importuri încât uneori mă întreb dacă suntem conştienţi de modul în care am ajuns să fim un soi de experiment sinistru al nu ştiu cui şi nici de unde pornind de la nivel psihologic şi terminând cu cel alimentar. Cum e posibil ca într-o ţară cu asemenea potenţial agricol să stăm cu mâinile în sân cumpărând la infinit castraveţi care pot fi produşi în cantităţi mari şi aici?

Pe acest fond în care am tot contemplat glia străbună, economia de piaţă şi-a urmat cursul firesc, tot mai mulţi străini dezvoltându-şi afaceri în agricultura românească în special pe zona creşterii de animale, observând potenţialul enorm pe care-l avem dar despre care preferăm să scriem poezii. La capitolul fonduri europene pentru agricultura românească în perioada 2011-2012, U.E. are disponibili peste 1,5 miliarde euro din care vom vedea câţi vor fi atraşi în România. Până atunci însă teoria despre bunele si multele produse româneşti e mai degrabă un act de marketing căci la modul real atât de mare grijă am avut de agricultura autohtonă încât cu greu mai poţi vorbi despre ce şi cât producem. Tendinţa e clară şi arată că în următorii ani, investiţiile străine în agricultura românească vor creşte şi că nu ne vom confrunta cu o criză alimentară de proporţii dar politica de preţuri o vor face în continuare importatorii. Ceea ce vom pune pe masă în următorii ani va fi într-o proporţie covârşitoare determinat de exterior, va fi puţin şi scump, dar vor spune unii, e bine şi aşa , iar alţii desigur vor completa, lasă că poate avem noroc şi nu va fi chiar aşa.

Se tot discută, şi iar se discută despre impunerea unei cote a TVA-ului de 5% la alimentele de bază cu scopul declarat de a uşura pe undeva traiul de zi cu zi al fiecăruia dintre noi. Dincolo de calculul simplist conform căruia dacă aplici unui produs o taxă de 5% el va fi mai ieftin decât atunci când i se aplică o taxă de 24%, există un context economic care înseamnă ceva mai mult decât tendinţa de gâlceavă generalizată. Cum România trece în aceste momente printr-un proces de tabloidizare a tot şi toate, reducerea TVA la produsele alimentare de bază nu putea să scape neatins de discuţii sterile. Consumatorul final, desigur optimist din fire, începe chiar să creadă în această poveste nefiind învăţat că în economie lucrurile se privesc în context. Contextualizând e necesar să menţionăm faptul că una e să iei o astfel de măsura într-o economie fără restricţii bugetare şi altceva e să aplici o astfel de măsură într-o economie cu atâtea probleme structurale ca a noastră.

Aş vrea să luăm în calcul doi factori despre care vorbim puţin căci ni se pare că nu sunt atât de relevanţi în discuţia noastră devenită părcă una de aritmetică simplă. Primul se leagă de evoluţia cursului, în sensul că în ultima perioadă moneda naţională a avut o tendinţă de însănatoşire un factor care pe cale de consecinţă ar fi trebuit să se reflecte măcar sensibil în preţurile de pe raft. Ati observat ceva la nivelul costului legat de coşul zilnic? Al doilea element, cel privitor la cotatiile carburantilor pe pieţele internaşionale arată clar că în evoluţia preţului de la raft discuţia despre reducerea tva rămâne doar atât o discuţie căci la modul real cu sau făra această nouă cotă viaţa noastră din punctul de vedere al coşului zilnic nu va suferi vreo mare modificare. În acest moment, dincolo de aspectul politicianist al discuţiei, economia naţională nu poate fi tratată superficial şi nici nu mai poate fi subiect de optimism naţional căci cu 5% , cu 24% cotă a TVA-ului România este şi dependentă şi datoare pe foarte multe genera?ii. Foamea, lipsurile de ordin alimentar cu care se va confrunta această ?ară, nu se vor schimba printr-o discuţie de tip tabloid despre TVA. Oare câte lucruri mai sunt necesare pentru a înţelege odată pentru totdeauna că în această ţară copilul care se naşte în acest moment în oricare maternitate se naşte cu o datorie considerabilă. În condiţiile în care în structura unui preţ la un produs fie el şi de bază intră atat de mulţi factori, în condiţiile în care preţurile la raft nu au avut niciodată vreo tendinţă reală de scădere nu cred că e potrivit să va faceţi astfel calculele. Atâta timp cât nu vom începe să producem aceste elemente de bază la costuri rezonabile şi pe o piaţă care să permită concurenţa şi dezvoltarea , atâta timp cât nu avem o politică de subvenţii în agricultură armonizată cu profilul mediului rural în care traieşte jumătate din populaţia acestei ţări discuţia despre cota TVA e doar un subiect de discurs politic şi de can-can economic dacă vreţi. Pe termen scurt şi mediu (cel puţin până la sfârsitul lui 2013) preţurile la alimentele de bază, cele pe care se îmbulzeşte lumea cu ocazia fiecărei promoţii, nu vor scădea. Ceea ce o să scadă într-adevăr este consumul la aceste produse, oamenii adaptându-se la un regim rar şi prost de a se alimenta.

Dacă încă mai există naivitatea de a crede că lucrurile vor sta altfel decât sunt de fapt în economia reală unde noţiunea de minune nu există, unde noţiunea de context este mai importantă decât întrebarea stupidă ce e oare mai mare 24 sau 5? e timpul să renunţăm la ea chiar dacă recunoaşterea adevărului e mai dureroasă decât naivitatea. În cei 21 de ani am reuşit să devenim un soi de experiment sinistru în care ne legăm energiile de discuţii sterile, de ?u?e televizate, în care mai nou subiectul ţine de câteva cifre 5 şi 24. Oricum ar fi costul vieţii va fi din ce în ce mai mare, iar foamea neputând fi taxată va fi resimţită.