Hernia reprezinta o boala prin care un organ din cavitatea in care se gaseste in mod normal (cavitate peritoneala) protruzioneaza printr-un punct slab de la nivelul peretelui abdominal.

In functie de localizarea anatomica exista mai multe tipuri de hernii abdominale:
• hernia inghinala, cea mai frecventa;
• hernia femurala (la baza coapsei);
• hernia ombilicala;
• hernia epigastrica (deasupra ombilicului);
• alte hernii mai rare
De mentionat ca hernia incizionala sau eventratia apare de-a lungul unei cicatrici postoperatorii consecutive unei vindecari defectuoase sau slabirii musculaturii abdominale.

Cauzele aparitiei herniei
Factorii determinanti sunt efortul fizic si constitutia anatomica a regiunii inghino-femurale. Prin acest conduct anatomic se pot angaja si alte organe abdominale. Aceste angajari ale organelor abdominale inseamna ca ele pleaca din cavitatea peritoneala si coboara prin acest conduct pana ajung in scrot (frecventa este mai mare la barbati!),ca urmare a unor eforturi fizice repetate. Cele mai multe hernii apar dupa varsta de 50 de ani, ca o consecinta a diminuarii elasticitatii fibrelor musculare ale peretelui abdominal.

Alti factori favorizanti sunt:
• obezitatea, prin cresterea presiunii intraabdominale;
• sedentarismul;
• efortul permanent al musculaturii abdominale depus cu ocazia unor acte fiziologice ca urinarea (bolnavi cu adenom de prootata) sau defecatia (constipatia cronica);
• tusea cronica (precum cea a fumatorilor);
• alte boli (de exemplu, cancere)

Cum se manifesta o hernie?
Apar disconfort sau durere cu caracter de arsura, greutate in zona herniara, care se accentueaza la efort fizic minim ori ortostatism prelungit si se remit in repaus.
Se observa prezenta unei umflaturi sau tumefactii progresiv, in cateva saptamani sau luni, sau ea poate sa apara brusc, dupa ridicarea de greutati, aplecare, tuse sau alt tip de efort. Aceste umflaturi se reduc spontan (devin invizibile) in pozitia culcat, in majoritatea cazurilor. Insa multe hernia (mai ales cele mai mari) nu determina durere!
Daca insa organul ce a protruzionat in afara abdomenului ramane blocat in hernie, aceasta complicatie determina durere brusca, intensa, insotita de greata, balonare, varsatura si chiar oprirea tranzitului intestinal.

Cum poate evolua o hernie?
Herniile dispar in pozitia culcat sau cand sunt impinse usor inapoi in abdomen, dar, de regula, cresc in marime in timp, pe masura ce muschii peretelui abdominal devin mai slabi si pe masura ce mai multe tesuturi patrund in hernie.

Orice pacient cu hernie se expune riscului de complicatii ce constau in:
• incarcerarea herniei ‒ tesutul abdominal sau o ansa de intestin se poate bloca (incarcera) in sacul herniei;
• strangularea herniei ‒ daca o ansa intestinala este prinsa foarte strans in hernie, circulatia sangelui catre aceasta parte din intestin se poate opri (strangulare) si tesutul intestinal respectiv se necrozeaza.

Care este tratamentul?
Hernia nu poate fi tratata cu medicamente!
Purtarea unui corset sau brau nu previne aparitia complicatiilor unei hernii, dimpotriva!
Tratamentul herniei este exclusiv chirurgical!
Momentul operator este preferabil a fi ales de pacient inainte de instalarea unei complicatii specifice.
Tratamentul chirurgical poate fi laparoscopic sau clasic, in ambele situatii intarirea peretelui abdominal realizandu-se cu proteze textile (generic cunoscute sub numele de plase de intarire), biocompatibile (astazi riscul de respingere este practic nul!), care asigura o rata de succes de peste 98%.
In tehnica laparoscopica se folosesc mai multe mici incizii plasate la distanta de hernie, in timp ce in metoda clasica incizia este centrata pe hernie. Exemplificand cu cea mai frecventa varietate de hernie,cea inghinala,pentru varianta laparoscopica se utilizeaza 3 incizii plasate astfel: una subombilical de 1,5 cm si doua laterale de 0,5 cm. Prin aceste incizii se patrunde in spatele muschiului si se monteaza bilateral cate o proteza (de regula polipropilena, monofilament) de 15/10 cm, fixate cu agrafe metalice sau lipite cu diverse glu-uri.
Durata interventiei chirurgicale este de circa 1 ora si se realizeaza cu anestezie generala.

Metoda laparoscopica se asociaza cu:
• durere postoperatorie mai mica;
• spitalizare mai redusa;
• reinsertie socio-profesionala mai rapida;
• aspect estetic superior.

Ea se recomanda a fi efectuata ori de cate ori este posibil,dar de electie: – pacientilor activi, tineri, sportivi;
• pacientilor cu hernie bilaterala;
• pacientilor cu hernie recidivata.

Pe cale clasica, incizia va fi in regiunea inghinala (10 cm), iar operatia (numita Lichtenstein) presupune intarirea peretelui posterior al canalului inghinal cu plasa de polipropilena, monofilament de 10/6 cm, fixata prin sutura la structurile fibroase adiacente “tension free”.
Durata operatiei este de circa 45 minute si se realizeaza, de regula, cu anestezie rahidiana (rahianestezie).
Operatia clasica se impune pentru pacientii varstnici cu tare importante asociate sau in cazul herniilor foarte voluminoase, vechi sau complicate.

Interventiile chirurgicale la nivelul abdomenului se pot realiza prin metoda clasica sau laparoscopica, dupa aceleasi principii.
Daca in interventia clasica se realizeaza o incizie (taietura) unica, de lungime variabila, care sectioneaza pielea, dar, mai ales, musculatura abdominala pentru a realiza operatia, in cea laparoscopica se utilizeaza bisturiul pentru a sectiona doar pielea in mai multe puncte!

Cum se realizeaza interventia
Prin aceste brese se introduc instrumente speciale, numite trocare, care au diametrul variabil de 5-15 mm si care strabat stratul muscular, indepartand fibrele musculare fara sa le sectioneze. Apoi se insufla un gaz medical (dioxid de carbon), cu presiune controlata si constanta care destinde abdomenul.
Printr-un trocar (precum cel din figura din stanga sus) se introduce un telescop (ca in centrul imagini de sus dreapta), conectat la o camera de luat vederi si o sursa de lumina rece, astfel ca imagini ale organelor abdominale sunt proiectate pe mai multe monitoare in sala de operatie intocmai ca in imaginea de mai jos!Prin celelalte trocare se introduc instrumente lungi, cu diametre intre 5 si 10 mm, cu ajutorul carora se realizeaza interventia chirurgicala.
La sfarsitul interventiei se evacueaza dioxidul de carbon si se retrag trocarele, iar fibrele musculare, elastice fiind, revin in pozitia initiala. Pielea se coase apoi cu cateva fire.

Indicatii pentru interventiile laparoscopice
Regula ar fi ca interventiile chirurgicale cele mai frecvente in chirurgia abdominala sa se realizeze prin metoda laparoscopica! Sunt incluse in aceasta categorie operatiile de extragere a veziculei biliare (fierea), a apendicelui, a tumorilor benigne (chisturi, polipi, noduli etc.), ale organelor abdominale (cele mai frecvente la nivelul ovarelor si uterului), refacerea integritatii peretelui abdominal, cum se intampla in cazul herniilor (de orice fel) si eventratiilor (defectele de vindecare ale peretelui abdominal dupa interventii efectuate in maniera clasica) si operatiile adresate refluxului gastro-esofagian .
O mentiune speciala as face pentru pacientii cu obezitate severa (morbida), la care interventiile de slabit si, in general, orice operatie abdominala este preferabil sa se realizeze prin laparoscoscopie.
Sunt insa si operatii care, desi tehnic sunt posibile a fi efectuate pe cale laparoscopica, nu au intrat in practica curenta, din cauza complexitatii lor, cum sunt, de exemplu, operatiile majore pe ficat sau pancreas ori operatii adresate tumorilor maligne ale organelor abdominale (de exemplu, rezectiile gastrice).

Ce afectiuni NU se pot opera in acest mod
Operatiile laparoscopice nu sunt utilizate in cazul transplantului de organe (cu mentiunea ca recoltarea rinichiului pe cale laparoscopica tinde sa fie de ales!). Ele sunt limitate in unele situatii din chirurgia de urgenta ca, de exemplu, ocluzia intestinala (blocarea tranzitului intestinal) si peritonita neglijata (urmarea perforatiei stomacului sau intestinelor).

Principalele avantaje ale operatilor laparoscopice
Avantajul unei operatii efectuata in maniera laparoscopica este de ambele parti! Medicii opereaza mai confortabil pentru ca vad mai bine structurile anatomice, gratie echipamentului performant. Iar pacientii au dureri mult mai mici si sunt in masura sa se ridice si sa se mobilizeze la cateva ore dupa operatie, gratie traumatismului minim al musculaturii abdominale. Convalescenta este mult mai scurta, reinsertia socio-profesionala fiind si ea mai rapida.

Avantaje pentru pacienti:
Durere postoperatorie mai redusa, ca rezultat al unei agresiuni operatorii mult diminuate. Vizibilitatea este mai buna, pierderea de sange minima si, nu de putine ori, durata interventiei este mai scurta.
Spitalizare redusa considerabil.
Reinsertie familiala si socio-profesionala rapida, gratie unei activitati fizice cvasinormale imediat dupa operatie.
Absenta complicatiilor pe termen lung legate de defectul de vindecare al musculaturii abdominale.
Aspect cosmetic (cicatricile postoperatorii, care raman dupa orice gest chirurgical, sunt putin vizibile).

Ca regula generala, ramane valabila ideea ca laparoscopia este indiscutabil mai buna!
Decizia pentru operatie clasica sau laparoscopica se ia insa pentru fiecare caz in parte, evaluand in mod cinstit riscurile si beneficiile fiecarei metode!

Dr. Florin Turcu – Medic Specialist Chirurgie Generala; Competente in Chirurgie Laparoscopica si Chirurgie Bariatrica; Spitalul Medicover

Cum realizati diagnosticarea precisa?
Avem, din fericire, pentru diagnosticarea pacientilor o serie de investigatii paraclinice, in primul rand radiografie, dar foarte importanta este si ecografia de parti moi si articulatii care acopera o multitudine de leziuni. Medicii nostri ecografisti sunt foarte buni si asta o spun in cunostinta de cauza, cu unii dintre ei colaborez de ani de zile. Si, acolo unde leziunile o cer, se poate face rezonanta magnetica (RMN) sau tomografie computerizata (CT) care aprofundeaza, daca vreti, aceasta arie a investigatiilor, nu doar o largeste, merge in profunzime. Putem stabili chiar de la prima consultatie,urmata de investigatie, prezenta unor leziuni, de exemplu tumorale, care in fazele incipiente sunt foarte greu de depistat. Leziunile tumorale benigne sau maligne, care la inceput nu se pot identifica clar, sunt uneori “mute” sau cu manifestari foarte discrete, or interesul nostru este sa descoperim leziunile tumorale foarte la inceput. Bineinteles ca investigatiile pot fi completate, de exemplu in cazul tumorilor, prin biopsie sau punctie bioptica, acestea fiind cazuri de exceptie. Si biopsia, si punctia bioptica se pot face in spital sau prin artroscopie, in cazul in care avem leziuni la nivelul articulatiilor care se pot aborda pe cale artroscopica.

Ce implica aceasta investigatie?
Artroscopia este o metoda de diagnostic, care poate fi folosita si ca tratament, pentru a vizualiza interiorul unei articulatii. Cea mai frecvent abordata este genunchiul, dar se fac artroscopii si la sold, la glezna, la umar si chiar la cot. Implica un aparat, care se numeste artroscop, cu o camera video la exterior, se introduce o sonda formata din fibre optice, bineinteles sub anestezie, si se vizualizeaza interiorul unei articulatii. Astfel, se vad leziunile, se pot testa si, in continuare, se pot trata leziunile respective, de exemplu leziuni de menisc, ale cartilajelor sau ligamentelor genunchiului, in speta.

Ce alte metode de diagnosticare utilizati in ortopedie si traumatologie?
Evident avem si o paleta de probe biologice, de laborator, o multitudine de probe care ne pot preciza un diagnostic, de exemplu de guta, de inflamatii acute, de poliartrita reumatoida, deci afectiuni reumatice.
Daca trecem la leziunile legate de traumatisme, evident se fac investigatii de urgenta, radiologice de exemplu, dar si ecografice. De exemplu, se face eco Doppler in cazul aparitiei unor complicatiei ale unor fracturi, cum sunt trombozele (obstructia venelor, de exemplu la membrul inferior, ca urmare a unui traumatism sau pur si simplu o evolutie a unei inflamatii si leziuni a peretilor interiori ai venelor, acea tromboza cronica sau tromboflebita (tromboza venoasa profunda), cum se mai numeste. Dar exista si tromboze acute legate de traumatismele recente, de exemplu rupturi musculare la gamba, fracturi ale gambei, ale gleznei, fracturi ale membrului superior. Si in cazul acesta este urgent, pe langa tratamentul fracturii sau rupturii musculare, si tratamentul preventiv al acestei tromboze care se poate complica si asta este bine sa stie toata lumea cu embolie. In cazuri foarte rare si atunci cand tromboza nu e corect tratata sau nu e tratata deloc.
Aparitia trombozei se trateaza si preventiv, deci, in cazul cand avem, de exemplu, o leziune musculara sau osoasa la nivelul gambei, prevenim aparitia trombozei prin administrarea unor tratamente cu anticoagulante, tocmai ca sa evitam aparitia unei astfel de tromboze care poate evolua dramatic.

Dar in privinta interventiilor?
Se fac operatii in urgenta, de exemplu o fractura deschisa poate fi operata fie prin osteosinteza, imediata sau amanata, care consta in fixarea fragmentelor osoase fracturate si deplasate. Si exista si operatii care se adreseaza afectiunilor ortopedice, pentru ca aceasta specialitate are doua fatete: Traumatologia si Ortopedia. La Ortopedie intra de obicei afectiuni cronice, afectiuni congenitale, afectiuni dobandite, degenerative, cum sunt atrozele, de exemplu. Sunt afectiuni degenerative care apar in a doua jumatate a vietii si care, nu ca sunt mai frecvente, dar sunt din ce in ce mai mult depistate mai precoce si la un procent mai mare de populatie, fiindca pacientii se adreseaza in numar din ce in ce mai mare. Cei care sufereau inainte si mergeau in baston sau chiar in carje acum capata, sa zicem, curaj si se adreseaza medicului mai repedesi atunci numarul lor e aparent in crestere.

Cum se procedeaza in cazul atrozelor?
Tratamentul atrozelor consta intr-un tratament medicamentos, fizioterapic, de crutare articulara, de regim de evitare a eforturilor. Mai sunt o serie de tratamente care se adreseaza leziunilor cartilajului in cadrul artrozei si, in final, atunci cand leziunea este avansata se face o inlocuire a celor doua componente ale articulatiei, interventie care se numeste artroplastie. Inseamna formarea unei articulatii, in cazul acesta o articulatie noua, cea veche este indepartata, si se inlocuiesc cele doua suprafete articulare cu piese din material sintetic, metal si polietilena. Se numeste artroplastie totala, care inlocuieste ambele suprafete articulare. Cea mai frecventa este la nivelul soldului, urmeaza genunchiul si se fac artroplastii si la nivelul umarului, gleznei, cotului, dar ceva mai rar.

Ce tipuri de interventii chirurgicalese realizeaza in Spitalul Medicover?
Pe primul loc se fac aceste artroplastii. Sunt piese, proteze se mai numesc in termeni tehnici, care inlocuiesc suprafetele de contact, de exemplu la genunchi, intre femur si tibie si rotula, sunt trei piese care inlocuiesc cele trei segmente. La femur se schimba numai un 1 cm, 1,5 cm din suprafata, la fel la tabloul tibial si mai subtire, 0,5 cm la rotula. Si atunci avem suprafetele de alunecare intre femur si tibie sau rotula si femur inlocuite cu suprafete sintetice care inlocuiesc suprafetele degradate ale cartilajului de pe segmentele respective. In artroze, cel care este afectat in prima faza este cartilajul, ulterior apar si leziuni osoase.

Ce ne puteti spune despre osteosinteze?
Osteosinteza este mai complexa, pentru ca ea difera de la zona la zona. Dar, in mare, orice fragment fracturat trebuie repus in pozitia corecta, anatomica. Reconstructia trebuie sa refaca perfect piesa osoasa fracturata. Fixarea se face in functie de regiune, cu placi, suruburi sau, in cazul fracturilor oaselor lungi, de exemplu, femur, tibie, humerus, oasele antebratului, cu tije sau placi si suruburi si la acest nivel. Dar se folosesc intens tijele centromedulare care se introduc pe canalul femurului, de exemplu, traverseaza focarul de fractura dintr-un fragment in celalalt si se fixeaza prin suruburi in asa fel incat osteosinteza este rigida, robusta, si permite mersul imediat. Acesta este marele avantaj al acestor tije. Pacientul coboara si merge a doua zi dupa operatie, sprijinindu-se pe membrul respectiv, pentru ca stabilitatea focarului sirigiditatea montajului permite sprijinul imediat.

Dar in cazul osteosintezei cu fixator extern?
Osteosinteza cu fixator extern este o situatie particulara rezervata fracturilor deschise, in principiu. Fracturile deschise, mai ales cele care au si un grad de supuratie sau sunt mai vechi,nu mai pot fi fixate cu placi si suruburi si atunci, ca sa evitam lasarea in focarul de fractura a unor materiale straine, oricat de buna calitate ar fi, pentru ca materialul strain intr-o fractura deschisa poate stimula dezvoltarea germenilor. Atunci punem o fixare la distanta de focarul de fractura deschis (focarul comunica cu exteriorul printr-o plaga a pielii, parti moi: muschi, fascii si piele). In mare, el seamana cu un pieptene, are 3-4 fise care se introduc in fragmentul proximal, deasupra focarului, si in fragmentul distal, de exemplu la gamba. Fisele se fixeaza cu un bloc metalic, per total seamana chiar cu un pieptene mare. In acest fel avem o fixare foarte buna a focarului de fractura, dupa ce s-a redus, bineinteles, fragmentele s-au aliniat, s-au pus in contact si putem trata plaga si infectia, daca ea exista la nivelul focarului de fractura. La o fractura deschisa nu se poate pune tija sau placa cu suruburi, decat in stadiile foarte precoce 1 si 2, dar nu toate fracturile beneficiaza de aceasta; de exemplu, plagile impuscate sigur au nevoie de aceasta fixare externa.

Ce presupun forajele articulare?
Forajele articulare sunt o operatie minora si paliativa, au rol antalgic. In cazurile artrozelor de genunchi, in asteptarea momentului cand se poate pune proteza,se pot face niste foraje care au rolul de a reduce durerile pe o perioada limitata: un an, doi. Mecanismul ar fi o reducere a presiunii sangelui si a maduvei osoase in cele doua capete osoase, femur si tibie. Se face doar cand pacientii refuza artroplastia (implantarea unei proteze totale), unii se tem, sunt prea in varsta, au si alte tare, afectiuni. Si noi uneori ii sfatuim sa nu faca operatia ampla, care este traumatizanta pentru organism uneori, cand pacientul are alte afectiuni.

In afara artroplastiei, cum se poate realiza refacerea cartilajului?
Exista metode paliative. Sunt leziuni ale cartilajului pe suprafata articulara, de exemplu la femur, si care se pot adresa unor leziuni limitate, de 2 cm diametru, in care cartilajul a fost distrus si care pot beneficia de o mozaicoplastie. Suprafata respectiva este acoperita cu niste grefe autogene, luate tot din genunchiul pacientului, dintr-o zona buna, cu cartilaj valoros, si care se poate dispensa de cartilaj in zona respectiva, e o zona care nu intra in sprijin. Sunt putin ca pavelele cu care se repara drumul, atunci unde exista o astfel de leziune se pot pune doua, trei, patru grefe, de aceea i se spune mozaicoplastie, seamana cu mozaicul.

Ce alte tipuri de operatii se realizeaza aici?
Majoritatea interventiilor pe articulatii se fac artroscopic. Cu o incizie foarte mica si controlul interventiei se face prin aceasta camera, artroscop, si cu o serie de instrumente de la exterior. Tot in capitolul asta intra si reparatia ligamentelor incrucisate, care sunt din ce in ce mai frecvente, datorita traumatismelor de tip sportiv sau de circulatie sau accidente casnice mai importante si care inlocuiesc ligamentele interne ale genunchiului.
De asemenea, osteoplastiile, care se refera la defecte osoase. Un segment din os este indepartat si se inlocuieste cu un tesut osos de la acelasi pacient (autogrefe) sau prelevat (homogrefa) sau se pot folosi substitute osoase (os sintetic). Se folosesc, de exemplu, in tumorile benigne osoase, dupa ce se goleste continutul tumorii respective, cavitatea restanta se plombeaza cu os, in aceste trei variante.

Dintre toate, care sunt cele mai complexe interventii chirurgicale?
Artroplastiile sunt cele mai spectaculoase. Necesita o anumita expertiza. Tehnica, dar mai ales indicatiile sunt importante, pentru ca trebuie bine gandit cand propui unui pacient o astfel de interventie, destul de ampla si grevata uneori de complicatii pe care sa le prevezi, sa le eviti si cand apar sa stii sa le tratezi.
Exista mai multe variante de proteze, cele mai vechi erau din otel si polietilena. Mai nou se folosesc protezele din titaniu, care sunt inerte din punct de vedere biologic si chiar stimuleaza formarea osului. Iar acum s-au raspandit mai mult protezele din ceramica, ele nu au uzura, ceramica este extrem de rezistenta si confera un coeficient de frictiune foarte redus, aluneca foarte usor fiindca suprafata este asa de lisa, neteda, incat se formeaza o pelicula foarte fina de lichid, pe care organismul il secreta acolo si care permite o alunecare foarte buna. Uzura este zero. Sunt cele mai performante si sunt pe viata. Restul, cele de tip vechi, la 15-20 de ani trebuiau inlocuite.

Prof. Dr. Mihai Nicolescu – Seful Departamentului de Chirurgie Ortopedica din cadrul Spitalul Medicover.

Informatii generale
Sistemul reproductiv feminin este format din uter, doua ovare, doua trompe uterine si vagin. Trompele uterine, denumite si oviducturi, salpinge sau tubele lui Fallopio, sunt doua tuburi flexibile, care fac legatura intre ovare si uter.
Dupa formare, embrionul in mod normal se implanteaza la nivelul endometrului (mucoasa ce captuseste interiorul uterului). Odata implantat embrionul continua sa se dezvolte si sa creasca.
Intr-o sarcina ectopica embrionul nu se implanteaza la nivelul endometrului, el atasandu-se de alte tesuturi. In 98% din cazuri se implanteaza la nivelul trompelor uterine ceea ce se numeste sarcina tubara. Rar, embrionul se poate implanta la nivelul colului uterin sau ovarului. Daca implantarea are loc la nivelul in care uterul si trompele uterine se unesc se dezvolta o sarcina ectopica interstitiala. Embrionul se poate atasa si de alte organe intrabdominale.
In sarcinile gemelare exista posibilitatea ca unul din embrioni sa sa implanteze la nivelul uterului si altul in afara acestuia. Aceasta rara posibilitate poarta numele de sarcina heterotopica si apare mai ales in cazul sarcinilor obtinute prin procedee de reproducere umana asistata.

De ce este periculoasa o sarcina ectopica?
Embrionul care nu se implanteaza la nivelul endometrului in general nu se pot dezvolta normal. O sarcina ectopica poate duce la ruptura organului in care sa implantat, cel mai frecvent trompa uterina.
Ruptura duce la hemoragie interna, soc si in cazuri rare la moartea pacientei. Din fericire posibilitatea de a diagnostica, monitoriza si trata sarcina extrauterina reduce aceste riscuri.

Factori de risc
Un numar de afectiuni pot duce la cresterea riscului de aparitie a unei sarcini ectopice:
Anomalii ale trompelor uterine – daca acestea sunt anormale ca urmare a unor infectii, interventii chirurgicale, tumori sau datorita malformatilor prezente de la nastere. Chirurgia de reconstructie tubara duce la cresterea riscului de aparitie a sarcinilor ectopice
Sarcina ectopica in antecedente – afectiunea tubara care a dus la aparitia primei sarcini ectopice creste riscul si pentru cea de-a doua;
Expunerea in-utero la DES (dietilstilbestrol) – femeile ce au fost expuse in viata uterina la DES (administrat intre 1940—1970 femeilor gravide pentru prevenirea avorturilor spontane) au risc crescut datorita malformatiilor de la nivelul trompelor uterine induse de aceasta substanta.
Antecedentele de infectii genitale – in special chlamydia si gonoreea;
Infertilitate – incidenta crescuta a afectiunilor tubare la aceasta categorie precum si datorita inductorilor de ovulatie folositi pentru tratament.
Parteneri sexuali multipli – creste riscul de infectii genitale
Fumatul – prin scadera imunitatii si aparitia inflamatiilor pelvine cat si prin alterarea functiei mucoasei trompelor uterine;
Fertilizarea in vitro – creste riscul atat pentru sarcina ectopica cat si pentru cea heterotopica;
Sterilizarea tubara – sterilizarea chirugicala prin ligatura si sectionarea trompelor in cazuri rare poate sa duca la aparitia sarcinii ectopice;
Dispozitivul intrauterin – steriletul este eficient in prevenirea tuturor formelor de sarcina, dar daca aceasta apare exista o mai mare posibilitate ca aceasta sa fie ectopica.

Simptome
Simptomele sarcinii extrauterine cand sunt prezente se manifesta la debutul sarcinii adesea inainte ca pacienta sa realizeze ca este gravida.
Cele mai frecvente simptome sunt reprezentate de:
Durere abdominala;
Intarziere menstruala;
Sangerare vaginala sau secretie vaginala maronie;
Simptome de sarcina (tensiune mamara, mictiuni frecvente sau greata si varsaturi);
In jumatate din cazuri simptomele lipsesc prima manifestare fiind data de ruperea trompei uterine.
Simptomele sarcinii ectopice rupte sunt reprezentate de:
Durere acuta;
Sangerare vaginala;
Ameteala;
Scaderea tensiunii arteriale;
Lesin;
Soc;
Se poate produce si eliminarea spontana a embrionului de la nivelul trompei uterine (avort tubar) ceea ce poate duce la sangerare severa ce necesita tratament chirurgical sau la o sangerare minima ce nu necesita decat monitorizare.
Sarcina ectopica nu se vindeca de la sine, ea necesita tratament odata diagnosticata.

Diagnostic
Testele folosite pentru diagnosticul unei sarcini extrauterine sunt reprezentate de ecografia transvaginala si de determinarea din sange a unui hormon de sarcina – hCG (gonadotropina corionica umana)
Ecografia transvaginala este folosita pentru vizualizarea organelor genitale interne si poate detecta sarcinii de 5-6 saptamani. Este utila in evidentierea sarcinilor intrauterine. Nevizualizarea unei sarcini ectopice la examenul ecografic nu exclude existenta acesteia. 15-26 % din sarcinile ectopice nu sunt vizualizabile ecografic.
HCG este o substanta secretata de placenta si de embrion. Nivelurile acestuia din sange sunt utile pentru a diagnostica si monitoriza evolutia sarcinii.

Cum stiu ca am sarcina extrauterina?
Sarcina ectopica este diagnosticata daca examenul ecografic evidentiaza embrion sau batai cardiace fetale in afara uterului. Deoarece nu in toate cazurile se poate evidentia ecografic o sarcina extrauterina se determina si nivelul hCG-ului din sange.
Daca valoare acestuia este cuprinsa intre 1500-2000mIU/l si examenul ecografic nu evidentiaza o sarcina intrauterina riscul ca aceasta sa fie ectopica este foarte mare.
Daca nivelul hCG-ului este mai mic decat cel enuntat si ecografic intrauterin nu se evidentiaza sarcina poate fi, fie o sarcina intrauterina incipienta, fie o sarcina ectopica si in acest caz examenul ecografic si hCG-ul se repeta dupa cateva zile.

Tratament
O sarcina ectopica poate pune viata femeii in pericol si de aceea odata diagnosticata trebuie initiat tratamentul.
Tratamentul poate fi medical sau chirurgical.

Tratamentul medical
Aproximativ 1/3 din sarcinile ectopice pot fi tratate cu methotrexat o substanta ce opreste cresterea embrionului. Se poate administra intravenos, intramuscular sau chiar la nivelul sarcinii ectopice, existand mai multe protocoale de administrare doza unica sau multidoza. Dupa administrare pot sa apara dureri sau crampe abdominale. Nivelul de hCG este apoi monitorizat pana ajunge la valori nedetectabile.
Daca tratamentul cu methotrexat este ineficient se poate produce ruptura tubara, complicatie ce poate fi prevenita prin monitorizare si interventie chirurgicala.

Tratamentul chirurgical
Este indicat in cazurile de sarcina ectopica rupta, mai ales la pacientele cu tensiune arteriala in scadere sau instabila – reprezinta urgenta chirurgicala.
Mai poate fi indicat la pacientele care nu pot fi urmarite pe timpul terapiei cu methotrexat sau la cele din zone izolate la care accesul catre un serviciu de sanatate se face greu.
Interventia chirurgicala se poate face fi laparoscopic fi printr-o incizie abominala. Interventia laparoscopica duce la dureri postoperatori mai mici si la o recuperare mai rapida.
In timpul interventiei uneori este posibil sa se indeparteze sarcina ectopica si sa se refaca trompa uterina, interventie denumita salpingostomie. In unele cazuri este necesara indepartarea trompei uterine (salpingectomie) fie datorita unei hemoragii masive greu de controlat, sarcina ectopica recurenta pe aceeasi trompa, trompa uterina distrusa sau o sarcina ectopica de mari dimensiuni.
Intr-un numar mic de cazuri tratate chirurgical, testul embrionic poate persista dupa interventie ceea ce duce la niveluri crescute de hCG – in aceste cazuri se administreaza o doza de methotrexat.