Cine se scoală de dimineaţă pentru a-şi face campanie electorală departe ajunge… cu cheltuielile

O vorbă înţeleaptă din popor spunea că „cine se scoală de dimineaţă, cască toată ziua”.

O vorbă înţeleaptă din popor spunea că „cine se scoală de dimineaţă, cască toată ziua”. Aşa mi se pare că se întâmplă la Alba Iulia cu marea alianţă anti-PDL. Liberalii şi pesediştii au pornit-o cam prea devreme în campanie electorală şi s-ar putea să rămână fără muniţie în momentul în care se vor lupta cu democraţii lui Hava.

După cum bine se ştie, în cadrul USL Alba a pornit o campanie electorală care va măcina energiile şi ale liberalilor şi ale pesedeilor.
Lupta fratricidă din USL Alba nu este de bun augur pentru Opoziţia politică, şi aşa slăbită datorată „achiziţiilor” de primari pe care harnicul Nelu de la Consiliul Judeţean Alba le face în fiecare an. Doar anul acesta, Nelu a transferat cu banii săi judeţeni doi primari aleşi pe listele PSD: Corcheş de la Poiana Sohodol şi junele Breaz de la Mihalţ.

PSD Alba a pierdut aşa de mult de la Rus încoace încât re-branduirea partidului va costa mult, foarte mult: mai mult decât 500.000 de euro. Unii spun că partidul ar putea reprimi însă anumiţi fii rătăcitori, printre care şi potentul Mugurel de la Sebeş – un candidat care câştigă fără probleme un nou mandat în vechiul burg săsesc. Are bani, are fler, are şarm şi priză la mulţimea de ştampilatori.

Revenind la campania politică din zilele noastre, trebuie să spunem că muuult zuzu va curge până când PSD Alba va avea un primar la Alba Iulia. Inutil se consumă sute şi mii de kile de zuzu, iaurt fără grăsime şi smântână (în traducere liberă: mash-uri, afişe, panouri, mitinguri cu mititei ş.a.m.d.). Campania asta e pierzătoare din start. Dar până la urmă fiecare îşi cheltuie banii după cum pofteşte (sau după cum îl duce capul).

Şi acum mi-aduc aminte de incendiul de la Fabrica de Lapte din Ampoi – din vara lui 2010. Încă un semn că la căruţa Opoziţiei sărace boii nici nu trag, nici nu fac lapte.

Noi spunem doar aşa: ca să-şi economisească zuzu alb pentru vremuri negre – că tare ne este teamă că dacă se va vota prin corespondenţă, toţi morţii şi handicapaţii vor pune ştampila pe pătrăţelul portocaliu, popular. Prietenii din SIE şi SRI ştiu de ce, că au lucrat bine în ambasade în 2009, când au scos 95% de voturi pentru candidatul care se uită chiorâş.

Dar să trecem peste acest aspect, să revenim la lucruri mai serioase. Candidatul Zuzu e tânăr, e simpatic, câteodată e şi amuzant, dar nu se prinde. Nu prinde la public, n-are lipici.
Nu e grobian, nu hăhăie, nu înjură ca primarii de succes – nu e popular, cu alte cuvinte! Nu are acel „nu ştiu ce” care să atragă lumea, simpatia votantului ignorant. Zuzu nu e ca laptele, nu se prinde.

Şi astfel ajungem la primele cuvinte – foarte frumoase, melodioase şi foarte înţelepte – ale dacilor care erau cam apulii. Aceste cuvinte le ştim bineînţeles de la părintele istoriei, Herodot: Dârz, mânz, viezure, copil, brânză, Breaz, treaz, traseist, Corcheş, praz, primar, campanie, coaliţie, pe oliţă…

Speak Your Mind

*